PETROLUL, la cel mai mic preț din ultimii 18 ani! Conflictul dintre Rusia și Arabia Saudită pune gaz pe foc

PETROLUL, la cel mai mic preț din ultimii 18 ani! Conflictul dintre Rusia și Arabia Saudită pune gaz pe foc
FOTO - Pixabay
Publicat: 30/03/2020, 16:08

Cotaţia petrolului şi-a continuat luni scăderea, atingând cel mai redus nivel din 2002, după ce măsurile adoptate pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de ţiţei pe plan global, iar Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă.

Şi bursele europene erau în degringoladă luni dimineaţă, indicele pan-European STOXX 600 a scăzut cu 0,9%, iar indicele bancar cu 2,7%, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) le-a recomandat creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.

Indicele principal FTSE-100 al Bursei din Londra a înregistrat un declin de 0,77%, ajungând la valoarea de 5.467,98 puncte, în timp ce pe pieţele bursiere de la Paris şi Milano scăderile erau de 0,67% şi, respectiv, 0,36%, pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei şi a efectelor asupra economiei, potrivit Reuters.

„Sunt în această afacere de aproape 30 de ani şi aceasta este cea mai rapidă corecţie pe care am văzut-o” – Stephane Monier, de la Lombard Odier.

În jurul orei 08.15 GMT, barilul de ţiţei Brent era cotat la doar 22 dolari, ceea ce a dus la deprecierea cu 2% a monedelor din statele exportatoare, cum ar fi Rusia, Mexic şi Indonezia. Este cel mai scăzut nivel al preţului ţiţeiului din ultimii 18 ani.

„Sunt în această afacere de aproape 30 de ani şi aceasta este cea mai rapidă corecţie pe care am văzut-o”, a declarat Stephane Monier, de la Lombard Odier, referindu-se la declinul preţului petrolului din acest an pe pieţele globale.

Rodrigo Catril, analist la NAB, susţine că problema principală a pieţelor este dacă toate măsurile de stimulare vor fi suficiente pentru a ajuta economia mondială să facă faţă şocului.

„Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să cunoaştem amploarea măsurilor şi cât timp vor fi ele implementate. Aceasta este marea necunoscută şi sugerează că volatilitatea de pe pieţe se va menţine până când această incertitudine va fi rezolvată”, a explicat analistul, citat de Agerpres.

Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de ţiţei WTI a scăzut luni la 19,92 dolari, aproape de cel mai redus nivel din 2002, atins în această lună.

Preţul petrolului este în scădere şi după ce Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă, niciuna nu dă semne că ar renunţa la conflict, chiar dacă restricţiile globale au afectat semnificativ cererea.

La reuniunea din 6 martie, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului (Alianţa OPEC+) nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea producţiei, pentru a compensa efectele economice ale epidemiei.

OPEC a propus o reducere a producţiei de ţiţei cu încă 1,5 milioane de barili pe zi (bpd), în trimestrul doi din 2020. Cele 14 state membre ale OPEC şi cele zece ţări din Alianţa OPEC+ nu au reuşit să ajungă la un acord privind reduceri suplimentare şi nici cu privire la prelungirea precedentei reduceri a producţiei de ţiţei cu 2,1 milioane de barili pe zi, decisă în decembrie.

Arabia Saudită a făcut presiuni pentru noi reduceri, însă nu a reuşit să obţină sprijinul Rusiei. Ulterior, Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, a decis să scadă preţurile pentru exporturile sale de ţiţei.

„Prognozele pentru piaţa petrolului sunt chiar mai sumbre decât în luna noiembrie 2014, când a început ultimul război al preţurilor, având în vedere că vine pe fondul unei scăderi semnificative a cererii de petrol din cauza coronavirusului”, susţin analiştii de la Goldman Sachs.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×